O pana, o pensula,un personaj, o masca, o voce ce cutremura o sala, toate acestea definesc un artist.
Totusi, fiecare artist este diferit.
Poetul...poetul ofera viata cuvantului cum nimeni altul nu stie sa o faca.Cuvantul se naste din cel mai pur gand, din cel mai fericit gand sau din gandul care doare cel mai tare.Poetul cladeste o lume grandioasa, ii da aripi si o inalta catre cer.Si aceasta lume ajunge, purtata pe aripi de visare, in inimile noastre si ne insoteste in fiecare zi a vietii noastre.Da! Poetul ne atinge viata si ne-o catifeleaza cu ajutorul cuvantului.
Pictorul reda minunea prin culori. Cata liniste simt admirandu-i creatia. Se simte fiecare particica din frumusetea lumii, fiecare sentiment, fiecare traire a creatorului.Tocmai am sorbit cu privirea o poarta catre cer, si imi inunda sufletul un curcubeu de lumina si de culoare.
O masca, un alt el...El, actorul.El interpretand cu maretie, cu iubire arzatoare pentru teatru, viata lui.Cum dau viata personajelor, cum ne fac sa radem si sa plangem in acelasi timp, cum ne fac sa visam ca pentru o clipa, lumea asta de vis ne poate aduce un moment de fericire eterna. Si cum ne readuc la realitate, cand ne trezim entuziasmati si aplaudand cu lacrimi in ochi si multumind pentru acel moment de veridica traire.
Un dansator traieste muzica si o exprima in miscari.Miscari ce transmit o anume stare, o anumita traire, miscari ce transmit ca acolo se pune suflet.Ce peisaj ni se infatiseaza inaintea ochilor cand vedem un dansator/dansatoare atat de elegant imbracat/a, atat de sarmant/a, care ne fura privirile si ne bucura sufletul prin spectacolul pe care il ofera.
Un artist liric (ce frumos suna,nu-i asa?) isi canta iubirea, speranta si umple sala de cantari ingeresti, rupte din divin.
Nu ma intelegeti gresit! Si artistii care opteaza pentru o alta zona a muzicii, decat cea clasica, se incadreaza in insiruirea mea de cuvinte; bineinteles atata timp cat ceea ce fac respecta frumusetea si miraculosul artei.
O sa ma opresc asupra minunii de a fi artist liric. O sa intelegeti pe parcurs de ce...
Privesc, privesc la oamenii acestia minunati, la artisti.Cum urca ei pe scena si se transforma-n ireal, cum daruiesc ce-i mai frumos, cum ii fac pe cei din sala sa vibreze si vibreaza la randul lor de emotie, de implinire.
Nu poti decat sa te inclini in fata acestui tablou sublim.
Ma intreb, poti trece indiferent pe langa un artist? Eu nu as putea. Il recunosti din o mie! Are sufletul frumos si sensibil, te acapareaza cu lumina lui, cu sclipirea din ochi, cu zambetul sincer si simplu, dar care ascunde multe taine numai de el stiute.
Magia operei m-a cuprins de vreo 2 ani, mai mult sau mai putin.Cand eram mica nu prea imi placea, desi imi parea simpatic Luciano Pavarotti.Si stiam pe atunci de Mariana Nicolesco. Era pe atunci o doamna care se semana cu dansa in zona unde locuiesc si ma intrebam mereu daca e dansa sau nu:). Am intrat prima oara intr-o opera prin clasa a 10-a sau a 9-a, nu mai tin minte exact.Nu stiam nimic despre acest gen, nu ma atragea.Insa mi s-a parut interesant cand doamna profesoara de muzica ne-a anuntat ca vom merge. Si asa am vazut si eu cum arata Opera noastra.Si am vazut prima opera din viata mea...Don Giovanni.Mi-a placut la nebunie totul si am iesit de acolo foarte fericita si cu gandul la frumosul costum si frumoasa soprana care a cantat magic.Probabil de aceea imi este draga astazi, pentru ca a fost prima care a ajuns la inima mea si care m-a impresionat.Tin sa mentionez ca nu sunt usor de impresionat si nu ma emotioneaza oricine.
A urmat perioada in care ascultam muzica Sarei Brightman, muzica care mi-a fost alaturi in momente atat frumoase cat si dificile si care mi-a deschis o usa mai tarziu.Clarific ca ea NU canta opera ci abordeaza un still numit classical crossover. Acest stil atat de interesant este si accesibil si se ajunge usor la sufletul tau. Da, datorita acestui stil am pasit eu catre opera.
In povestea mea si a operei nu au lipsit incercarile, sperantele, aspiratiile, dar nici reusitele sau momentele de indoiala sau momente in care nu mai puteam sa zbor.Intr-un moment de mica nebunie m-am gandit sa ma inscriu la Scoala de Arte.Prima oara am zis ca ma voi inscrie la muzica usoara dar ceva in mine nu era de acord, asa ca mana a ascultat de acel ceva si a scris acolo canto clasic. Nu stiam ce va iesi, nu stiam prea multe despre opera, dar stiam in adancul fiintei mele ca vreau sa fac asta.Am fost intrebata atunci daca am fost intr-un cor, nu am fost, dar am fost selectata sa merg sa cant in corul liceului.Nu am mers, era sambata si sambata era ziua cand ma intorceam acasa, acesta este un regret pe care il am. Cred ca m-ar fi ajutat mult, dar ce a fost, dus ramane.Atunci nu a fost sa fie(din cauza unor lucruri care m-au abatut de la calea mea) si am zis ca nu o sa mai cant niciodata. Dar...o colega m-a luat pe sus si m-a dus la profesorul ei sa ma asculte si sa vedem ce se poate face. Si stiti ceva? Nu regret nici o secunda ca a fost asa. Am cunoscut un om minunat si un artist desavarsit si nu stiu daca voi reusi sa ii multumesc vreodata pentru toata rabdarea si toata increderea pe care a avut-o in mine.Datorita dansului am pasit spre aceasta lume, care azi a devenit lumea sufletului meu. Datorita dansului am invatat ce stiu azi si iubesc opera cum o iubesc.Am incercat si azi cand privesc inapoi am convingerea ca pasul pe care l-am facut a fost cel corect.
Chemarea spre acest univers si-a facut simtita prezenta si intr-o seara cand se juca opera Carmen la Opera din Brasov.Vazand-o pe acea doamna acolo, am simtit un val de emotie, ceva ce nu poate fi descris in cuvinte.Am plans...pentru ca am realizat ca si eu vreau sa fac asta, si eu vreau sa fiu acolo in ipostaza aceea.
Intre mine si opera este o compatibilitate perfecta. Ea imi este alinare si prietena(la fel ca si muzica in general). Ma completeaza, ma defineste si este mereu acolo.Ce bine ca ne-am gasit si ca m-a ales tocmai pe mine sa o cant, sa fiu intermediar intre ea si oameni si sa o port in suflet in orice loc m-as afla.
Cum pot descrie eu minunea de a fi artist?
Incep prin a-i multumi lui Dumnezeu ca mi-a scris in destinul meu sa pot sa gust si sa traiesc aceasta minune.Da, simt ca sunt si eu o mica artista, prin ceea ce gandesc, prin ceea ce simt, prin ceea ce fac.
E un sentiment divin sa poti sa asculti muzica si sa zbori spre cer odata cu ea, sa poti canta si sa simti cum iti sare inima din piept, cum te cuprind multe senzatii, cum vibrezi cu toata fiinta ta, parca l-ai tine pe Dumnezeu de mana.
E incredibil sa te abandonezi in miile de trairi si sa te lasi purtat pe bratele unei clipe eterne... atat de dulce si atat de ireala.
E minunat ce poate face vocea umana, cum poate misca cerul, cum poate misca inimile si sufletele oamenilor, cum produce sunete ingeresti, catifelate,dulci. Comoara cantaretilor, vocea, poate trezi si natura la viata, si poate face si florile sa infloreasca.
Pentru mine, cuvantul artist si a fi artist desemneaza ceva sacru, ceva care innobileaza. Vreau sa ii iubesc pe oamenii acestia, pe ei mai intai, pentru ca ei dau nastere artistului care ni se infatiseaza in fata ochilor, apoi sa ii iubesc pe artisti. Sa ii pretuiesc si sa ii apreziez mereu. De aceea, am creat acest blog, pentru a le aduce un omagiu si a le arata toata iubirea si admiratia mea.
Inchei aceasta postare prin a va arunca voua, dragii mei artisti, manusa si a va provoca sa imi impartasiti si voi ce inseamna pentru voi Minunea De A Fi Artist. Astept parerile voastre, pe care le voi posta aici.
A fi artist...un miracol, o minune...
